Quantcast
Channel: Comentarii la: Scrisoare deschisă
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3

De către: ion carstea

$
0
0

DOSAR 16047/63/2010*
TRIBUNALUL DOLJ, CONFLICTE DE MUNCA
RECURS
DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul C.i., reclamant în cauza ce a făcut obiectul dosarului mai sus precizat, în termen legal formulez
RECURS
împotriva deciziei civile nr. 6574/2012 pronunţată la data de 03 octombrie 2012 de Tribunalul Dolj, Secţia de Conflicte de muncă în dosarul 16047/63/2010* pentru că este netemeinică şi nelegală, nefiind motivată în drept şi fapt. In speţă solicit instanţei de recurs casarea sentinţei pe motivele prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă aliniatele 3, 4, 5, 6,7,8 şi 9 şi art. 304 ind. 1, motive pe care le voi dezvolta mai jos. Formulez recurs şi împotriva încheierilor de şedinţă prin care judecătorii instanţelor de fond au dispus conexarea unor dosare şi şi-au declinat competenţa materială în favoarea secţiei litigii de muncă întrucât eu am atacat un act administrativ unilateral prin care am fost vătămat în dreptul meu de a munci pe un post pe care m-am titularizat prin concurs. Invoc şi autoritatea de lucru judecat cauza de faţă fiind soluţionată definitiv şi irevocabil şi prin sentinţa 1626 din dosarul 1437/CM/2003 al Tribunalului Dolj, sentinţă prin care s-a confirmat titularizarea mea atunci când clanul fostului rector pensionar Mircea Ivănescu a încercat să mă elimine din învăţământ.
Instanţa de fond reprezentată de judecătoarea DINU CLAUDIA şi un grup care s-a asociat la acţiunile acestei judecătoare, a dovedit obedienţă, slugărnicie faţă de clanul fostului rector Ion Vladimirescu. Intr-un exces de servilism şi incompetenţă, folosindu-şi funcţia pentru a se răzbuna pe mine pentru că am făcut împotriva ei mai multe plângeri penale şi la CSM, judecătoarea Dinu Claudia într-un exces de putere a dat o sentinţă care sfidează absurdul ca să nu folosesc un termen adecvat comportamentului acesteia în şedinţele de judecată. Nu este frază din motivarea sentinţei care să nu dovedească incompetenţa şi obedienţa acestei judecătoare care a dorit să arate actualului rector care este profesor de drept că este o slugă cuminte care nu iese din cuvântul acestuia, nu este frază care să nu arate până la ce grad de sfidare a actului de justiţie poate ajunge o judecătoare ca Claudia Dinu atunci când interesele ei o cer. Paginile 5 şi 6 din sentinţa recurată sunt o mostră de cartea recordurilor privind incompetenţa şi slugărnicia unei judecătoare din România. Este de râs şi de plâns ceea ce a făcut judecătoarea DINU CLAUDIA.
Solicit instanţei casarea deciziei atacate pentru motivele dezvoltate mai jos, reţinerea cauzei pentru rejudecare întrucât în doi ani de zile instanţa de fond a simulat actul de justiţie, şi pe fond să-mi admiteţi acţiunea aşa cum a fost formulată. Instanţa de fond a judecat cu totul altă cauză (un post de cumul) şi nu ceea ce am cerut prin acţiunea mea care a mai fost judecată: sentinţa 1626 din dosar 1437/CM/2003 al Tribunalului Dolj depusă de mine de mai multe ori şi ultima dată pentru termenul din 7 dec. 2011.
Judecătoarea DINU CLAUDIA şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti iar prin sentinţa dată nu numai că şi-a dovedit slugărnicia faţă de un rector dar nu are ce căuta în corpul magistraţiilor locul ei fiind într-un spital în care să-şi valorifice puterile paranormale. Adică eu am cerut să fiu lăsat să muncesc pe un post în specialitatea pe care m-am titularizat prin concurs şi cu predare în limba maternă pentru că aşa prevăd legile specifice- legea 128/1997 art. 55 al. 9 şi legea 84/1995 art. 154 al.4 iar judecătoarea DINU CLAUDIA consideră că este legal să predau în limba engleză pentru care nu am niciun atestat, pentru care nu am dovedit competenţe (citit, scris, vorbit) prin susţinerea unei prelegeri în faţa unei comisii aşa cum prevede legea 128/1997 art. 55 al. 9 sau a unei probe practice în limba respectivă. Cu alte cuvinte judecătoarea în cauză îmi atribuie calităţi native pe care nu le posed fiind un caz unic în cartea recordurilor dar care impune o expertiză medicală a acestei judecătoare pentru că se pare că are puteri supranaturale.
Solicit ca probe înscrisurile reţinute de pârâtă cu acordul judecătorilor instanţei de fond şi înscrisurile din dosarele conexate la prezenta cauză. ţ
Solicit cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Anexez copii xerox pentru comunicare.
MOTIVE DE RECURS
Instanţa de fond reprezentată de judecătoarea DINU CLAUDIA şi ceilalţi judecători care s-au perindat la diverse termene de judecată au dat o sentinţă prin care încalcă:
1. autoritatea de lucru judecat privind încadrarea mea pe un post pe care nu am fost titularizat prin concurs şi cu predare în limba engleză (sentinţa 1626 din dosar 1437/CM/2003; sentinţa 428 din dosarul 14295/63/2009 al Tribunalului Dolj)
2. a schimbat obiectul şi cauza acţiunii. Judecătoarea DINU CLAUDIA nu a văzut că şi la termenul din 7 dec. 2011 am invocat autoritatea de lucru judecat prin sentinţa 1626 din dosar 1437/CM/2003 şi nu sentinţa 1625 aşa cum mincinos susţine în paragraful doi din pg. 5 a sentinţei 6574/2012
3. a încălcat actele de procedură. Astfel:
 a refuzat judecarea cauzei pe bază de probele sub formă de înscrisuri pe care le-am depus la dosarul cauzei şi pe baza legii 128/1997 (art. 55 al. 9şi 79 al. 3), legea 84/1995 (art. 154 al. 5).
 Dosarul nu a mai fost depus la arhivă în anul 2012 fiind reţinut de judecători pentru ca să nu pot să-l consult şi să văd maculatura depusă de consilierul pârâtei
4. a dat o sentinţă cu motivaţii contradictorii şi cu minciuni ordinare inventate pe baza unui scenariu realizat de un consilier cu o pregătire juridică precară
5. a refuzat să se pronunţe asupra excepţiilor de nelegalitate a unor înscrisuri oficiale care au legătură directă cu cauza (fişa individuală a postului, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă)
6. Instanţa nu s-a supus dispoziţiilor deciziei Curţii de Apel Craiova prin care s-a dispus casarea sentinţei primei instanţe de fond. Rar mi-a fost dat să văd o judecătoare care să ignore legea cu o sfidare care într-un stat de drept nu ar trebui să judece ci locul ei ar fi afară şi sancţionată conform legii.
7. judecătoarea Dinu Claudia şi-a depăşit competenţele judecătoreşti prin:
 schimbarea calităţii numitului ION VLADIMIRESCU cu care nu mă judec ca persoană fizică
 prin preluarea atribuţiilor unei comisii legale sau expert care să se pronunţe asupra competenţelor mele în limba engleză

Sintetic sentinţa recurată este o mostră a celebrului citat al lui Einstein:” Două lucruri cred că sunt infinite: universul şi prostia. De primul însă nu sunt sigur”. Rar mi-a fost să văd un judecător ca Dinu Claudia care pentru a-şi dovedi supunerea faţă de pârâtă reprezentată legal printr-un profesor de drept, şi-a însuşit fără discernământ aberaţiile vreunui prostovan cu care cred că a stat de vorbă la o şuetă pentru că în şedinţele de judecată nu am asistat la asemenea aiureli şi discuţii contradictorii pe bază de probe. Revenind la judecarea cauzei în speţă , invocând tot un citat celebru, sentinţa recurată se înscrie în faptul că este o emanaţie a unei judecăţi dar nu este judecată bine:
„A judeca este lucrul cel mai uşor şi mai obişnuit; mai greu şi mai rar este să judeci bine. – De ce? Deoarece pentru a judeca e de ajuns să fii superficial şi prost, iar pentru a judeca bine e nevoie de multă gândire şi înţelepciune”.
Suntem în cazul unui grup de judecători care având interese personale s-au unit împotriva mea şi au transformat actul de justiţie într-un instrument de a-şi rezolva propriile probleme pe care le au cu universitatea craioveană încălcând orice principiu de drept şi de morală.
In drept şi în fapt
Logica defectuoasă a judecătoarei DINU CLAUDIA grefată pe o minte înceţoşată de ură împotriva mea a dus la o sentinţă a cărei motivaţie pe fond dovedeşte şi lipsa de discernământ a judecătoarei DINU CLAUDIA care a schimbat obiectul acţiunii şi cauza. Ea a judecat un post de cumul din anul 2008 care este în afara programului de lucru şi pe care nu se dă concurs fiind dat pe o perioadă determinată de 10 luni pe an iar eu am solicitat judecarea încadrării mele pe norma de bază (cea pe care m-am titularizat prin concurs) în anul 2010/2011. Statele de funcţii se întocmesc anual şi nu există nicio legătură între posturile la cumul din anul 2008 cu norma de bază din anul 2010/2011. Vorba românului: Ce are sula cu prefectura?
Voi dovedi minciunile şi aberaţiile din fiecare frază din motivarea sentinţei pe care a emis-o judecătoarea Dinu Claudia:
1.Hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe. In cauza de faţă competentă era secţia de contencios administrativ întrucât eu am atacat un act administrativ emis de Universitatea din Craiova, act prin care a fost vătămat dreptul meu de a munci pe un post pe care m-am titularizat prin concurs. Eu sunt titularul unui drept pe care un grup mafiot mi l-a încălcat pentru opiniile mele politice.
2.Instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Judecătoarea Dinu Claudia într-un exces de servilism, în dorinţa ei de a satisface cu orice preţ comportamentul simptomatic al unui rector a uitat de lege şi a dat o sentinţă prin care îşi etalează excesul de putere substituindu-se unui expert şi făcând aprecieri care ridică semne de întrebare mari privind discernământul acestei judecătoare. Judecătoarea CLAUDIA DINU nu este competentă să se pronunţe asupra cunoştinţelor mele de limba engleză. Orbită de ură împotriva mea şi subjugată intereselor personale ale unui rector nu a vrut să vadă sau nu poate să citească că postul pe care am fost pus în anul univ. 2010/2011 este post cu predare în limba engleză, limbă pentru care nu am niciun atestat iar legea 128/1997 art. 55 al. 9. Constituţia României art. 32 al. 2 şi legea 84/1995 art. 154 al. 4 îmi interzic să predau într-o altă limbă decât cea maternă. Singura disciplină din post cu predare este numită INPUT/OUTPUT SYSTEMS şi necesită cunoaşterea limbii engleze dovedită de o comisie de specialitate ceea ce în cazul meu nu există niciun atestat al limbii engleze.
3. Instanţa de fond a încălcat actele de procedură prin refuzul de a depune dosarul la arhivă pentru a-l consulta. Scopul instanţei era să nu discutăm probele şi maculatura depusă de consilierul pârâtei.
Instanţa de fond a refuzat să se pronunţe asupra excepţiilor de nelegalitate a unor înscrisuri utile cauzei: fişa individuală a postului meu în anul univ. 2010/2011 care nu există; contractul individual de muncă care nu există; contractul colectiv de muncă care a fost încălcat de pârâtă.
4.Hotararea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii. Motivele invocate la pg. 5 arată că judecătoarea DINU CLAUDIA şi-a însuşit fără discernământ aberaţiile vreunui prostovan cu care a stat de vorbă în afara şedinţelor de judecată pentru că la şedinţele de judecată nu s-au discutat asemenea aberaţii. Ea nu cunoaşte legile specifice învăţământului, nici nu le-a citit decât printre rânduri şi a evitat să citească articolele pe care îmi bazez acţiunea: legea 128/1997 art. 79 al. 3; legea 128/1997 art. 55 al. 9; legea 84/1995 art. 155 al. 4; Constituţia României art. 32 al. 2.
Incompetenţa acestei judecătoare nu are limite şi emite afirmaţii care sfidează patologicul pentru că dacă nu ştii legea este mai bine să taci dar legea o obligă să scrie ceva în motivare. Numai că emite numai aberaţii. Să râdem cu această judecătoare începând cu pagina 5 când asistăm la comedia degenerată a judecătoarei DINU CLAUDIA care începe să fabuleze. Astfel:
 Eu nu am fost încadrat pe post cu specializarea “Programarea calculatoarelor” în anul 2005 ci în anul 1990 când m-am titularizat prin concurs pe un asemenea post. In anul 2001 clanul mafiot al fostului rector Mircea Ivănescu – pensionar, a încercat să scape de mine şi a trebuit să mă judec şi aşa am obţinut sentinţa 1626 din dosar 1437/CM/2003.
 altă aberaţie a judecătoarei DINU CLAUDIA apare în afirmaţia că “In anul universitar 2010-2011 Facultatea de Mecanică prin adresa… a arătat expres că nu mai doreşte ca disciplina “programarea calculatoarelor” să fie predată de contestator”. Nu ştie această judecătoare că eu am funcţionat la Facultatea de Automatică şi că Facultatea de Mecanică nu poate cere legal unei alte facultăţi cine predă şi ce întrucât nu are aceste competenţe. Ar însemna discriminare făţişă.
 Incompetenţa şi excesul de servilism al judecătoarei DINU CLAUDIA ating apogeul . Citiţi această prostie demnă de cartea recordurilor: ” In aceste condiţii în anul universitar 2010-2011 contestatorului i s-au dat ore de cunoaştere, … sisteme de intrare-ieşire, input-output systems … care fac parte din aceeaşi specializare cu disciplina programarea calculatoarelor”. Această judecătoare avea două variante: să citească ce înseamnă input-output systems şi programarea calculatoarelor sau să apeleze la un expert. Această judecătoare nu ştie ce diferenţă majoră este între discipline ca sisteme de intrare ieşire, input-output systems şi programarea calculatoarelor. Unde o fi auzit această judecătoare că o disciplină de hardware cum este “input-output systems” este în categoria software (cum este programarea calculatoarelor). Judecătoarea incompetentă fabulează printr-o asemenea motivaţie.
 Orbirea judecătoarei DINU CLAUDIA este evidentă: vorbeşte de disciplina input/output systems care este cu predare în limba engleză şi eu nu am atestat pentru această limbă (vezi art. 55 al. 9 din legea 128/1997; art 154 al. 5 din legea 84/1995).
5.Instanţa prin judecătoarea DINU CLAUDIA a judecat ceea ce eu n-am cerut.
Nu a putut înţelege judecătoarea DINU CLAUDIA că eu mă judec pentru norma de bază din anul academic 2010/2011 şi nu pentru un post de cumul din anul 2008. Postul de cumul este în afara orelor de program şi nu are legătură cu specializarea pe care m-am titularizat. Logica defectuoasă a acestei judecătoare este evidentă”: după ce afirmă că statele de funcţii se întocmesc anual începe apoi să aiureze afirmând că în anul academic 2010/2011 am primit discipline pe care le-am avut la cumul cu doi ani în urmă. Vorba românului de rând: Ce are sula cu prefectura?
6.După ce scrie vrute şi nevrute, judecătoarea DINU CLAUDIA dă iar cu nuca în perete şi scrie minciuni ordinare, după scenarii care sunt doar în mintea ei dominată de o ură bolnăvicioasă împotriva mea. Judecătoarea susţine în mod eronat că eu am dat de mai multe ori concurs pe un post cu disciplinele cu predare în engleză. Minte fără jenă: am dat concurs în 2009, l-am pierdut şi am şi hotărâri definitive şi irevocabile să nu funcţionez pe un post cu cursul Input/Output systems. Invoc în acest caz autoritatea de lucru judecat (sentinţa 428/10.03.2010 dosar 14295/63/2010 a Tribunalului Dolj)
Unde o fi învăţat judecătoarea că o cerere de înscriere la concurs ţine loc de atestat de limba engleză?
7. O altă motivaţie aberantă a judecătoarei DINU CLAUDIA care îşi dovedeşte incompetenţa şi obedienţa apare din susţinerea acesteia” Din adresa 151/3 03 2011 a Universităţii din Craiova rezultă că în anul univ. 2010-2011 contestatorului i-au fost încredinţate, în semestrul I numai activităţi în limba română …
Este evident într-o mare eroare susţinerea judecătoarei pentru că nu cunoaşte legea 128/1997 art. 84 al. 1 care prevede că statele de funcţii se întocmesc anual şi nu pe semestre aşa cum îşi imaginează o judecătoare certată cu legea . In mintea aceste judecătoare poţi accepta un post doar pe jumătate iar pe sem. II începi să vorbeşti în engleză pentru că aşa vrea un idiot care nu ştie ce să mai facă să mă împiedice să funcţionez pe postul pe care m-am titularizat.
8. O altă afirmaţie mincinoasă care sfidează patologicul este susţinerea judecătoarei CLAUDIA DINU în penultimul paragraf din pg. 5 (citez): “este neîntemeiată susţinerea contestatorului că i s-au acordat împotriva voinţei sale ore de predare în limba engleză pentru care nu ar fi avut pregătirea necesară”.
Suntem evident în faţa unei judecătoare care are probleme grave de discernământ şi comportament care ridică mari semne de întrebare privind susţinerile total aiurea ale acestei judecătoare:
 unde a văzut ea că eu am consimţit ca pe norma de bază din anul academic 2010/2011 şi de când sunt în facultate de peste 36 de ani eu am consimţit să predau în limba engleză? Ea nu ştie ce înseamnă voinţa unui om. Eu am depus începând cu data de 27 sept. 2010 3 sesizări adresate conducerii universităţii prin care am exprimat clar că nu pot preda în limba engleză.
 De unde ştie această judecătoare cu comportament de “mama Omida” că am pregătirea necesară de a preda în limba engleză când textele de lege (vezi legea 128/1997 art. 55 al. 9, legea 84/1995 art. 54 al. 4) precizează fără echivoc cine este în măsură să se pronunţe asupra competenţelor mele în limba engleză.
9. O altă aberaţie a judecătoarei Dinu Claudia în ultimul paragraf din pg. 5 prin care aceasta judecă cu totul altceva. Ce legătură o fi între mine care m-am titularizat prin concurs în anul 1990 pe un post în specialitatea “programarea calculatoarelor” şi alte cadre didactice care predau programarea calculatoarelor?
Unde a văzut această judecătoare obedientă că eu am cerut să predau toate disciplinele de programare pentru că aş depăşi norma de 9-11 ore pe săptămână?
10.O altă dovadă a incompetenţei judecătoarei Dinu Claudia apare pe pg. 6 din sentinţa recurată (primul paragraf) susţinând :” … statul de funcţii aferent anului 2010-2011 şi-a încetat de drept existenţa şi efectele…”.
Judecătoarea Dinu Claudia nu a înţeles că legalitatea statului de funcţii se impune a fi analizată date fiind efectele juridice pe care le-a produs în perioada în care s-a aflat în vigoare (a se vedea Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia 3179/din 29.06.2006 sau decizia 3220/03.10.2006).
11. O altă aberaţie a judecătoarei DINU CLAUDIA care sfidează absurdul ca să nu spun patologicul apare în al doilea pargraf de la pg. 6 din sentinţa recurată, unde judecătoarea Dinu fabulează:” … Susţinerea contestatorului … nu are relevanţă deorece aceste ore erau la Facultatea de Mecanică, facultate care nu a întocmit note de comandă…”.
Evident că numai orbii nu pot vedea că la poziţiile 13, 16 şi 19 din Statul de funcţii de la catedra de ingineria calculatoarelor, Facultatea de Automatică, pentru anul univ. 2010/2011 apar ore de programarea calculatoarelor la Facultatea de Mecanică. Ori aceste ore la Facultatea de Automatică nu puteau apare decât dacă exista o comandă de la Facultatea de Mecanică, comandă care a existat şi de care aminteşte chiar judecătoarea DINU CLAUDIA la pg. 5 paragraful 5 numai că un decan “nu a vrut” să le mai predau eu ca un troc între mafioţi, dar că nu că n-ar exista comanda. Curat murdar d-na judecătoare DINU CLAUDIA!
12. Un alt capăt de cere respins de judecătoarea DINU CLAUDIA privind anularea statului de funcţii pentru anul 2010/2011 este motivat în acelaşi mod defectuos şi obedient. Să susţii că nu invoc niciun motiv de nulitate este o minciună ordinară: eu am dovedit că la data întocmirii statului de funcţii pe 22 sept. 2010 eu eram în concediu de odihnă, conform fişei de pontaj pe luna septembrie 2010. Ori judecătoarea Dinu Claudia nu ştie legile specifice şi anume că statele de funcţii se întocmesc
 Anual cu consultarea membrilor catedrei (art. 84 al. 4) ceea ce nu se putea face când toţi eram în concediu de odihnă
 Posturile titulare din statul de funcţii sunt întocmite pe baza contractului individual de muncă pe care judecătoarea Dinu Claudia nu l-a văzut
 Se întocmesc pe baza fişei individuale a postului care conform legii 128/1997 art. 79 al. 3 se întocmeşte cu acordul cadrului didactic. In cazul meu nu s-a întocmit nicio fişă individuală legală a postului 7 pe care am fost încadrat în anul univ. 2010/2011. Maculatura depusă de consilierul Ciobanu Laurenţiu nu are semnătura mea, nu are semnătura rectorului, nu are dată şi nici nu precizează în câte exemplare s-a redactat în condiţiile în care este anexă la contractul de muncă.

In ceea ce priveşte pe pârâtul MARIAN GHEORGHE judecătoarea DINU CLAUDIA l-a scos din cauză în condiţiile în care statul de funcţii la catedra de ingineria calculatoarelor pentru anul univ. 2010/2011 a fost întocmit de acesta şi a fost semnat de acesta. Calitatea procesuală a acestui individ cu comportament simptomatic şi măcinat de ură este arhicunoscută în mediul academic dar tolerată pe baza unor relaţii personale ale acestui ipochimen cu indivizi cu funcţii de conducere.
In concluzie solicit admiterea recursului iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată iniţial, cu cheltuieli de judecată în valoare de 500 lei şi daune materiale şi morale în valoarea precizată prin acţiune.

1 nov. 2012 I.C

DOMNULUI PRESEDINTE AL CURTII DE APEL CRAIOVA


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3

Latest Images

Trending Articles